Noaptea Dihăniilor

(full-length, lansat 19 October 2010)

01. Ceas Rău
02. Spaima
03. Noaptea
04. Vine Muma Pădurii
05. Răsăritul Lunii
06. Joimărițele
07. Hora Ielelor
08. Zgrimințeș
09. Nouă
10. Zorii

Durata: 44:47

Marțolea - Noaptea Dihăniilor

Versuri:

01. Ceas Rău

Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău cu spaimă,
Ceas rău de cu seară,
Ceas rău de la miezu-nopţii,
Ceas rău de cu ziuă,

Să vii peste munţi,
Pe sub munţi,
C-aici-s a tale curţi!
C-aici-s mese aşternute!
Aici să trăiesţi!

Şi pahare umplute
Şi scaune aşternute,
Pentru tine gătite!
Aici să vecuieşti!

02. Spaima

- Borză îmborzată,
Borză blestemată,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi,
C-urechi dâbălată,
Cu gura căscată,
Cu mâni crăpăcioase,
Cu mâni flotocoase,
Încotro ai purces,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi?
-Sa va-nspăimântez,
Si înfierbântez,
Şi înfiorez,
Să va îngrozesc,
Sa va sfărm, sa va zdrobesc,
Sângele să vi-l beau,
Viaţa să v-o ieu,
Carnea să v-o mănânc,
Viaţa să v-o stâng!

03. Noaptea

- instrumental -

04. Vine Muma Pădurii

M-am uitat să văd Luna răsărind
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind.
Şi cum a venit, cu gura m-a luat
În pământ m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele suptu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
În stobor de cămeşi înfăşuratu-m-a,
Peste drum m-a aruncat,
M-a făcut din om neom.

05. Răsaritul Lunii

- instrumental -

06. Joimărițele

Dar el pe cărare s-o luat,
Când a fost la miez de cale,
De cale şi cărare,
S-a tâlnit cu omu,
Ca Şchiopu,
Cu barba cât cotu,
Acolo s-a tâlnit dracu
Cu drăcoaicele,
Moroii cu moroaicele,
Diochii cu dioaicele,
Strigoii cu strigoaicele,
Fărmăcătorii cu fărmăcătoare,
Pocitori cu pocitoare,
Bărbaţi şi muieri,
Fete şi văduve,
Şi cum s-a tâlnit,
Şi cum l-a zărit,
L-a şi secerat
Şi l-a săgetat,
Sângele i-a băut,
Bun de nemică l-a făcut,
Carnea i-a mâncat,
Puterea i-a luat,
Ceasuri de moarte i-a dat.

07. Hora Ielelor

- Voi şoimanelor!
De-ţi fi din mie z de miez de noapte,
De-ţi fi din răsăritul zorilor,
De-ţi fi din apus,
De-ţi fi din răsărit,
De-ţi fi din vârtej,
De-ţi fi din loc rău,

Sa veniti eu v-am chemat
Sa horiti in loc spurcat...

08. Zgrimințeș

Iară oameni ca ei stiu sa vadă și să ințăleagă tăt
Acolo unde nu-i nimic de văzut și de-nțăles.

09. Nouă

Şi-a luat-o pe cale,
Pe cărare.
Când a fost la miez de miez de cale,
L-au întâlnit,
L-au întâmpinat,
Nouă urcoi, nouă urcoaie,
Nouă moroi, nouă moroaie,
Nouă strigoi, nouă strigoaie,
Nouă diavoli, nouă diavoloaie,
Nouă lei, nouă leoaice,
Noua pocitori, nouă pocitoare,
Nouă ursitori, nouă ursitoare,
Nouă făcători, nouă făcătoare,
Nouă mârâtori, nouă mârâtoare,
Nouă mâncători, nouă mâncătoare,
Nouă zâni
De la nouă stâni,
Nouă vânturi de vânt
De pe pământ.
Toate s-au strâns şi s-au adunat,
Şi pe pat de moarte l-au lăsat

10. Zorii

- instrumental -

 

Înregistrat în Sønderskov Studio, 2010. Coperta - Alin Drimus.

 

Gâlmele Întunericului

(demo, lansat marți, 6 Ianuarie 2009)

01. Caii lui SânToader
02. Muma Pădurii
03. Marțolea
04. Samca
05. Fata Pădurii

Durata: 18:55

 

Caii lui SânToader – aceștia apar in folclorul românesc ca bărbați tineri și mândri cu copite de cai și cu coadă lungă. Ei vin, pentru o saptămană în sat, începând cu prima zi de marți din Postul Paștelui, să omoare cu copitele femeile care muncesc sau care iși fac de cap.

Muma Pădurii - babă urâtă, slută și rea care trăiește în adâncul pădurii și care este adeseori prezentată ca duşmană a eroilor pozitivi, ca şi Zmeul sau Balaurul. Uneori le vine de hac trecătorilor ce își fac drum pe lângă lăcașul ei sau chiar umblă e la casele oamenilor ce trăiesc aproape de pădure pentru a le provoca diverse rele, cum ar fi luarea glasului.

Marțolea este o ființă răufăcătoare ce coboară în nopțile de marți spre miercuri din adâncurile pădurii și pedepsește femeile care lucrează.

Samca, după cum spun legendele, este un spirit necurat, foarte urât şi fioros: o femeie în pielea goală, cu părul despletit, până la călcâie, cu sânii lungi până la pământ, cu ochii mici şi strălucitori ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghiile de la mâini şi de la picioare lungi şi ascuţite ca andrelele sau încârligate ca secerile şi cu limba de foc. Acest demon, din a cărui gură foarte mare, urâtă şi strâmbă iese întotdeauna foc, se arată pe la sfârşitul lunii, în apropiere de luna plină, copiilor mai mici de patru ani, pe care aşa de tare îi înspăimântă că se îmbolnăvesc pe loc. Acest demon se mai arată şi femeilor care zac pe patul naşterii, pe care le frământă şi le sperie, încât acestea mor pe loc sau rămân schilodite şi neputincioase toată viaţa.

Fata Pădurii apare în postura de agresor al bărbaţilor, îndeosebi al ciobanilor. Metamorfozată în iubita rămasă acasă, ea dă năvală noaptea peste tanărul aflat singur departe de sat şi îl atacă, îl violează. Atunci cand se opune sau descopera impostura, tanărul este pedepsit: demonul îl ia pe sus şi îl aruncă peste stanci sau în prăpăstii, îl îmbolnăveşte şi, nu de puţine ori, îl omoară. Tot ea îi face pe oamenii aflaţi pe drumuri aparent cunoscute să-şi piardă calea ademenindu-i cu un cântec nemaipomenit de duios, fură sau schimbă copii nou-născuţi de sub ochii mamelor sau îmbolnăveşte animalele.

Versuri:

Muma Pădurii

Tu muma pădurii,
Tu colțato,
Tu strâmbo,
Tu scâlcito,
Să fugi, să te duci,
În păduri, în adâncuri, în smârcuri,
Unde popa nu toacă,
Unde cocoșul nu cântă,
Unde câine negru nu latră.
Tu, să te duci,
La colțații tăi,
Să-i necăjești,
Să te necăjești!
Că eu unde-oi afla numele tău
Ca toporul te-oi tăia,
Ca focul te-oi ardea,
Ca tămâia te-oi tămâia!

 

Samca

Am purces pe cale, pe cărare,
Gras și frumos,
Când la jumătate de cale...
Am întâlnit o Samcă,
Cu patru picioare
Cu piele de urs îmbrăcată!
Trupul mi l-au schimonosit,
Pieptul mi-au stricat,
Ochii mi-au păienjenit,
Sangele mi-au băut,
Carnea mi-au mâncat,
Puterea mi-au luat...
Si nimeni nu m-o auzit...